în calitate de blog owner, am decis mutarea blogului pe privat. nu sunt nemulţumită de serviciile wordpress, dovadă faptul că platforma siteului pe care l-am creat este de wordpress.
aşadar, schimbaţi bookmarkurile şi/sau RSS Feed-ul pe adresa www.ghideon.me
toate conţinuturile acestui blog au fost transferate acolo!
thanks for the support!
încetaţi să le spuneţi copiilor că dacă vor fi suficient de buni vor avea ceea ce îşi doresc. ca dacă învaţă suficient nu va fi nimic care să le stea în cale. că dacă muncesc va fi uşor să fie cineva. încetaţi cu toate căcaturile astea. au toate şansele ca, în felul ăsta, să ajungă ca mine!
now, is there really anything left to say about my failure?
pîinea coaptă pe vatră avea gust de turtă. iar sarmalele cu smîntînă îşi pierdeau din consistenţă. totul se schimbă-n jur. chiar şi culoarea frunzelor. iar eu nu mai ştiu unde mi-am lăsat ultima oară cuvintele, pentru că nu le mai pot găsi de fel şi-mi e greu fără ele. ia-i cuiva a cărui singura armă e cuvîntul cuvintele şi vezi dacă a mai rămas din el măcar suflul. mă pregătesc sufleteşte să încep aşezarea pe rînduri a celui de-al treilea roman. şi-mi tremură pe gît o venă vitală care-mi spune că pot dar că n-am cu ce. că dacă aş avea resursele în mine aş schimba măcar o parte din lume. pe undeva prin părţile esenţiale aş avea, poate, un cuvînt de spus, o modificare de adus. dar cum? şi de unde să încep? şi cu ce?
între curbe nesfîrşite, viaţa mea pare o copie xerox a altei vieţi pe care am trăit-o cîndva şi de care nu-mi mai aduc aminte decît în vise. visele alea calde de sub pătura de lînă, cînd dorm pe burtă şi-mi ies spre răcorire degetele de la picioare afară după care se retrag de unde au ieşit ca nişte purceluşi înfriguraţi de eonii altor vieţi. nu mai am forţă. forţa mea, ceea ce mă ţine în mişcare. ceea ce mă dinamizează. cine sau ce sau cum mi-a furat-o sau distrus-o sau alterat-o?
toamnă proastă. instabilă emoţională şi cu scursori la colţurile ochilor. toamnă macabră cu vagabonzi dormind în casa scării în nopţile cînd îmi alerg corpul prin diverse locuri bahice, să uit, să nu mai ştiu. îmi dau măselele gust de tutun în gură. în suflet. în dracu’ ştie ce. şi muzica… muzica nu se opreşte niciodată. alunecă pervers prin intersecţiile aglomerate. numai oamenii au uitat să danseze.
de-a cui urmă se leagă anume
parfumul tău de piele
şi gara fără nume
de ale cui catarge de barcă abandonată
am să îmi leg stindardul
şi gura uitată
de ale cui îndemnuri am să îmi uit aprinsă
ţigara-n scrumieră
şi mintea neîntinsă
în ale cui trecute în nefiinţă zile
voi tremura aiurea
tu prost crescut copile
vreau să îmi las urma pe tine
a spus ea şi i-a ieşit din plin
pentru mine însemni o gară şi un nume
şi un apus şi-un răsărit anume
———-
n-am apucat în braţe să te-adorm
n-am apucat măcar s-ajung să te iubesc
dar te-ai lipit şi ai rămas ştampilă
pe sufletul de viespe adormit
———-
şi rîuri de cerneală mi-au curs pe manuscrise
prinse-n mirosul de hîrtie de bibliotecă
acela care-ţi place ţie dar şi mie
din colţ de miez de centru de lipie
———-
mi-e dor să-ţi văd în palme universuri
să-ţi scriu din vîrf de degete în suflet versuri
şi să te plimb constat pe străzi necunoscute
în amintirile ce le-ai păstrat de mult trecute
———-
stă numele nescris pe-o bancă-n acea gară
şi-n ochii trişti de tristă domnişoară
nu te mai văd nici rar cînd trec în fugă
nu cumva fericire de-ar vrea să poa’ să mă ajungă
poate că-ntradevăr nu sunt bună de nimic şi asta justifică toate lucrurile
poate că nu ştiu să suflu în lumînările de nuntă aşa cum ţi-ai fi dorit
poate că părul nu îmi cade în valuri pe umeri
poate că nu ştiu să folosesc cele mai potrivite cuvinte ca să te fac să zîmbeşti
şi poate că n-am să fiu niciodată ceea ce îţi doreşti
dar toate astea nu mă împiedică să mă gîndesc
că poate el ar fi avut mai multă încredere în mine
săptămîna are 11 zile. 7 după vechea scriptură. 4 după cea postmodernă. în total, 11.
cînd eram mică credeam că dacă mănînci exact cînd apune soarele, o să ţi se crape pielea de la încheietura buzelor. cine ştie cîţi microbi am scuzat în felul ăsta.
incepand de acum, cantina din gara de nord, in colaborare cu crucea rosie, unicef, asociatia pentru legalizarea prostitutiei si garda de protectie a mediului, ofera mancare doar contra sex sau, dupa caz, prietenilor ingrozitor de apropiati. fara sex, evident. rudele fac regim special.
semnat,
conducerea (corina si bogdan)
Filosofări de pomană 